Ştire În sfârşit, Consiliul Antidiscriminare a auzit de PRM Cotidianul1 Septembrie 2005 inapoi

Ştire

În sfârşit, Consiliul Antidiscriminare a auzit de PRM
Cotidianul, 1 septembrie 2005

Avertizarea lui Vadim Tudor reprezinta o jumatate de pas in directia buna si e importanta pentru credibilitatea Consiliului. Dar, cita vreme „Tricolorul” va mai publica liste cu tigani malefici, amendarea lui Mircea Mihaies pare o gluma proasta.

Saptamina trecuta, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii l-a avertizat pe C.V. Tudor dupa ce acesta afirmase ca homosexualii „sint niste anomalii ale naturii�, adaugind, apoi, cu umorul sau de mahalagiu in criza virstei a doua: „Doamne, sa nu ma enerveze, ca-i trag in teapa si s-ar putea sa le placa!”. Decizia vine dupa o sesizare a Institutului pentru Politici Publice.

Aceasta a fost vestea buna. Vestea proasta e ca, in opinia CNCD, a afirma despre o minoritate ca reprezinta o anomalie este ceva ce merita doar un avertisment. In schimb, articolul nedrept al lui Mircea Mihaies despre alegatorii in virsta a primit direct amenda.

Este ciudat ca avem o institutie anti-discriminare care functioneaza de citiva ani si, in tot acest timp, publicatiile PRM arunca, sistematic, in spatiul public, mesaje evident discriminatorii. Mai devreme sau mai tirziu, CNCD trebuie sa taie acest nod gordian, altfel isi pierde bruma de credibilitate pe care o are.

Este benefic faptul ca CNCD duce o politica de educare si avertizeaza un fotbalist care spune ca jucatorii adversi au jucat ca niste tigani. A fost bine ca l-a amendat pe crainicul stadionului Steaua, care i-a strigat antrenorului advers ca e un „tigan nenorocit”. Dar efectul de educare e minor cita vreme in acelasi spatiu public si in aceeasi saptamina Andrei Plesu este facut „tigan slinos” in „Romania Mare”. In acelasi numar, fertilul Alcibiade mai spune ca romii „sint pusi numai pe hotii, violente, violuri”. De altfel, Vadim Tudor pare a avea o preocupare maniacala pentru romi. Un simplu search pe site-ul „Tricolorului” le-ar putea arata membrilor CNCD o lista lunga de asocieri negative pentru aceasta etnie. Ba „tigan ciorditor si agresiv” (19 august a.c.), ba „tigan imoral si corupt” (17 ianuarie a.c.), si nu mai continui de greata pentru ce a trebuit sa citesc. Lista victimelor e lunga: Nicolaescu, Nicolau, Turcescu, Dinescu, Patriciu, Rosca-Stanescu, toti devin soiuri malefice de tigani.

Din pasivitatea de pina acum a CNCD, s-ar intelege ca nu este bine sa spui asa ceva pe stadion sau la conferintele de presa, dar este in regula daca o scrii in ziar. O alta petitie trimisa de IPP in 2003, privitoare la Vadim Tudor, nu a fost solutionata, iar fostul presedinte al Consiliului a recunoscut, intr-o emisiune televizata, ca e o problema cu implicatii politice. O scuza jalnica! Noua conducere a CNCD este mult mai activa. Dar ar trebui sa citeasca mai atent „Romania Mare” si „Tricolorul”.

In ultima stenograma devenita publica, Adrian Nastase spune ca PRM a devenit un partid frecventabil. CNCD are sansa sa faca ceea ce tribunalele impotente si politicienii iresponsabili nu au reusit vreme de 14 ani.

Cristian Ghinea