ABCDE
Acces la justiție și remedii adecvate pentru persoanele care sunt victime ale discriminării
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România
Perioada de implementare: iunie 2014 – aprilie 2016. Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org. |
Societatea civilă propune patru candidaturi pentru Colegiul Director al CNCD și solicită Parlamentului o procedură transparentă
Data: 6 Martie 2015
Coaliția anti-discriminare, formată din nouă organizații non-guvernamentale care apară și promovează drepturile omului, susține candidaturile a patru reprezentanți ai societății civile pentru Consiliul Director al Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), depuse azi, 6 martie 2015, la Parlament. Cei patru candidați sprijiniți de societatea civilă sunt: · Oana Băluţă, conferenţiar universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti, expertă în egalitate de gen; · Cerasela Bănică, expertă în domeniul combaterii discriminării romilor; · Cristinel Buzatu, expert jurist, colaborator al Agenţiei pentru Drepturile Omului a Uniunii Europene; · Crina Morteanu, expertă în egalitate de gen şi promovarea drepturilor minorităţilor. La 12 ani după înființarea CNCD, partidele politice parlamentare trebuie să propună și să numească șase noi membri ai Colegiului Director dintr-un total de nouă. Politizarea excesivă a acestui proces reprezintă un risc real pentru continuitatea și consolidarea instituțională a CNCD. Viitorul Colegiu Director, în măsura în care își tratează mandatul cu responsabilitate, are datoria de a spori capacitatea instituțională și profesională a CNCD. În consecință, este necesar ca partidele politice să propună persoane competente și cu un interes dovedit în domeniul combaterii discriminării pentru mandatele de membru al Colegiul Director al CNCD. Credibilitatea unui organism specializat în combaterea discriminării, din perspectiva legislației europene, este asociată direct nu doar cu independența de care trebuie să se bucure acesta, ci și cu calitatea activității și profesionalismul membrilor săi. Odată cu cele patru candidaturi depuse azi, organizațiile semnatare solicită Parlamentului respectarea principiilor transparenței, reprezentativității, independenței și profesionalismului în cadrul procesului de propunere și nominalizare a membrilor Colegiului Director al CNCD. Un proces transparent de desemnare, cu respectarea procedurilor de nominalizare stabilite prin lege, publicarea oficială în timp util a propunerilor și a documentelor privind candidații care să facă dovada pregătirii și experienței lor profesionale (curriculum vitae, cazier judiciar, declarații pe proprie răspundere), precum și asigurarea publicității audierilor candidaților. Coaliția anti-discriminare, alături de alte 17 organizații, își exprimă disponibilitatea de cooperare cu membrii Parlamentului în cursul procesului de nominalizare (ce se va încheia la data de 22 aprilie) în scopul garantării eficienței instituționale a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Persoane de contact: Florin Buhuceanu, Director al Asociației ACCEPT, 0728530729, florin@acceptromania.ro Maria Nicoleta Andreescu, Director executiv al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki, 0733078721, nandreescu@apador.org · Organizațiile care sprijină cele patru candidaturi la Colegiul Director al CNCD: Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună Asociația ACCEPT Asociația ActiveWatch Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Comitetul Helsinki – APADOR-CH Asociația ANAIS Asociația Funky Citizens Asociația Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO Asociația Română Anti-SIDA – ARAS Asociația Transcena Asociația Mediawise Society Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități – CEDCD Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA Centrul Român pentru Jurnalism de Investigații – CRJI Centrul de Mediere și Securitate Comunitară Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice – ECPI Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii - Romani CRISS Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC Fundația Șanse egale pentru femei – ȘEF Institutul pentru Politici Publice – IPP Liga Pro Europa Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – SECS Asociația Pas Alternativ Asociația de planificare familială din România – APFR
|
Acces la justiție și remedii adecvate pentru persoanele care sunt victime ale discriminării
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România
Perioada de implementare: iunie 2014 – aprilie 2016. Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org. |