skip to Main Content

Instanţa de judecată

Competenţa în domeniul discriminării

Persoanele care vor să obţină despăgubiri pentru discriminare, să fie restabilită situaţia anterioară discriminării sau să se dispună anularea situaţiei create prin discriminare se pot adresa instanţei de judecată (art.27, O.G. 137/2000). Dreptul persoanelor de a se adresa instanţei se bazează şi pe prevederile generale ale art.1349 Noul Cod Civil referitoare la răspunderea delictuală.

Introducerea unei cereri de chemare în judecată este soluţia potrivită pentru persoanele care doresc să obţină despăgubiri pentru prejudiciul care le-a fost creat prin fapta de discriminare. Tot în instanţă, persoanele vătămate pot obţine restabilirea situaţiei anterioare discriminării, ceea ce înseamnă, de exemplu că persoanele îşi pot recăpăta drepturile pe care le-au pierdut ca urmare a discriminării.

Sesizarea prealabilă a CNCD nu este o condiţie pentru sesizarea instanţei de judecată. Cu toate acestea, CNCD va fi citat în mod obligatoriu pentru a depune un punct de vedere la dosar (art.27 al.3).

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru (art.27 O.G. 137/2000).

Trebuie menționate cateva aspecte referitoare la instanţa competentă. Odată cu schimbarea codului de procedură civilă, s-a schimbat şi instanţa de drept comun. În loc de judecătorie, tribunalul este competent acolo unde legile speciale nu menţionează instanţa competentă (art.95). Cum O.G. 137/2000 nu menţionează în art.27 care este instanţa competentă, rezultă că Tribunalul ar trebui să judece faptele de discriminare. Pe de altă parte, tot în codul de procedură civilă (art.94) se prevede că Judecătoriile judecă „h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;” şi „j)orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;”. Aceste din urmă situaţii se aplică cererilor de chemare în judecată privind discriminarea.

În practică ne-am confruntat cu această problemă, întrucât am întâlnit 2 situaţii diferite. O judecătorie a invocat şi a admis excepţia de necompetenţă, trimiţând cauza la tribunal. Alte judecătorii nu au pus în discuţie această problemă. Noi considerăm că judecătoriile ar trebui să fie competente în continuare.

Legislaţie

  • G. 137/2000
  • Noul Cod Civil
  • Codul de Procedură Civilă

Ce se poate obţine?

Măsurile pe care le poate dispune instanţa de judecată sunt prevăzute în art. 253 din Noul Cod Civil:

Art. 253: Mijloace de apărare
(1)Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a)interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b)încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c)constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(3)Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a)obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b)orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
(4)De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Cine poate sesiza instanţa?

  • Persoana vătămată de o faptă de discriminare (reclamantul) sau reprezentantul legal al acesteia, în condiţiile legii
    • ONGuri care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării, dacă discriminarea a avut loc în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane
    Aceleaşi ONGuri, la cererea persoanei vătămată de discriminare

Cum sesiszez instanţa?

Intanţa se sesizează prin intermediul unei cereri de chemare în judecată care se face în contradictoriu cu persoanele considerate responsabile pentru discriminare (pârâtul/pârâţii).

Cererea are anumite elemente de conţinut obligatorii, care sunt prevăzute în art. 194 Cod Procedură Civilă.

Ce termene trebuie să respect?

Se poate introduce cerere de chemare în judecată în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei de discriminare sau de la data la care persoana vătămată putea să ia cunoştinţă de ea.

Ce trebuie să conţină sesizarea?

 

Cum dovedesc discriminarea?

În primul rând, este important de reţinut faptul că în domeniul discriminării se aplică un standard deosebit pentru dovedirea faptei, denumit „inversarea sarcinii probei”.

Această regulă presupune ca persoana vătămată să dovedească un minim de fapte de pe urma cărora se poate presupune că există o discriminare directă sau indirectă. (art.20 alin.6 din O.G. 137/2000) Legea nu oferă indicaţii despre care ar putea fi aceste fapte, iar îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea inversării sarcinii probei depinde de fiecare caz în parte. Odată ce faptele respective au fost dovedite, îi revine persoanei reclamate să demonstreze că nu a discriminat.

Exemplu: Directorul firmei X declară în diferite contexte publice că nu va angaja niciodată persoane de etnie romă. La recrutare, o tânără de etnie romă este respinsă, deşi ea consideră că are experienţă şi competenţe cel puţin egale cu ceilalţi concurenţi. Tânăra care se adresează CNCD trebuie să facă dovada afirmaţiilor cu caracter rasist ale directorului, precum şi dovada că a fosr respinsă la concursdeşi îndeplinea criteriile de angajare. Apoi, îi revine angajatorului sarcina să demonstreze că procesul de recrutare nu a fost discriminator. Acesta ar putea, de exemplu, să arate rezultatul evaluărilor individuale, regulile aplicate pentru evaluare, faptul că angajează de obicei persoane de etnie romă etc.

Ce probe pot folosi pentru a dovedi discriminarea?

În faţa instanţei se pot folosi orice mijloace de probă inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice. Art. 250 Cod procedură civilă prevede că „Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.”
Dacă se folosesc înscrisuri, este necesar să se depună la dosar atâtea copii câte părţi sunt.

Reclamantul (persoana vătămată) este cea care propune probele în cererea de chemare în judecată. De aceea este important ca la finalul cererii să se menţioneze lista categoriilor de probe cerute de reclamant şi să se solicite instanţei încuviinţarea acestor probe.

Instanţa poate cere din oficiu părţilor să aducă anumite probe, atunci când consideră că cele existente nu lămuresc procesul (art.254, al.5 Cod Procedură Civilă)